Ultimele Titluri:

O polițistă din Arad a fost prinsă beată în timpul serviciului



stiri romania

O poliţistă din Arad a fost prinsă mahmură în timp ce aştepta să intre în serviciu. După o petrecere la care ar fi participat sâmbătă noaptea, poliţista, ofiţer în cadrul Biroului Protecţia Animalelor, a fost supusă unui control inopinat cu etilotestul. Rezultatul a uimit pe toată lumea!

Poliţista din Arad, în vârstă de 25 de ani, care se pregătea să intre în serviciu, nu a trecut testul pentru alcoolemie, acesta indicând o valoare de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ea a avut însă noroc că nu a condus vreo maşină în drum spre locul de muncă, ci a fost doar pasager în alt autoturism.

“În dimineața zilei de 8 octombrie a.c., în cadrul unui control efectuat de polițiștii Compartimentului Control Intern, la debutul unei acțiuni desfășurate pe raza de competență a orașului Sântana, a fost efectuată o testare cu aparatul alcooltest a polițiștilor care urmau să intre în serviciu.

În urma testării, în cazul unei polițiste de 25 de ani, alcooltestul a indicat o valoare de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Din cercetări, a reieșit că persoana în cauză nu a condus autoturismul spre sediul I.P.J. Arad, deplasându-se cu un autoturism condus de o altă persoană”, se arată în comunicatul IPJ Arad.

“În baza celor constatate, comanda IPJ Arad a dispus declanșarea cercetării disciplinare, pentru încălcarea prevederilor Legii 360/2002, privind Statulul polițistului și a Codului de etică și deontologie a polițistului”, se mai arată în comunicatul IPJ Arad.

Tânăra poliţistă are o vechime de numai doi ani de zile în Poliţie, iar aceasta este prima abatere desciplinară, potrivit celor de la IPJ.



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.realitatea.net”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Latest

Newsletter

spot_img

Don't miss

spot_imgspot_img

Marco Rubio spune că Washingtonul este gata să renunţe la eforturile de negociere a unui acord de pace Rusia-Ucraina

Statele Unite vor înceta să mai încerce să medieze un acord de pace Rusia-Ucraina în câteva zile, cu excepţia cazului în care există...

Fostul ministru Daniel Chițoiu a fost condamnat cu suspendare după ce a omorât doi oameni

La mai bine de 5 ani după ce a provocat un grav accident de circulație, soldat cu moartea a doi oameni, fostul vicepremier...

„Cea mai frumoasă priveliște a Mării Negre”. Această bijuterie are ape cristaline și se află la doar o oră distanță de România

Ca să te bucuri de ape turcoaz și stânci spectaculoase, nu trebuie să pleci prea departe! La mai puțin de o oră de...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.