Un adolescent american a fost condamnat vineri la închisoare pe viață pentru că a ucis patru elevi de la liceul său în 2021 cu o armă pe care i-o dăduseră părinții săi în statul Michigan , potrivit AFP.

Politie SUA interventieFoto: Hotnews
Ethan Crumbley, care avea 15 ani în momentul comiterii crimelor, a fost judecat ca adult și condamnat la închisoare pe viață, fără posibilitatea de eliberare anticipată, de către un tribunal din comitatul Oakland.
Adolescentul, acum în vârstă de 17 ani, purtând o salopetă portocalie de închisoare și ochelari negri, a declarat juriului, înainte de verdict, că a fost „o persoană foarte rea”.
El a pledat vinovat în octombrie 2022 că a luat pistolul Sig Sauer de 9 mm oferit de părinții săi ca un cadou de Crăciun anticipat la liceul său din Oxford, cu 50 de gloanțe în rucsac, și că i-a împușcat pe elevi.
Ethan Crumbley a ucis două fete și doi băieți cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani și a rănit alți șase elevi și un profesor.
Într-o acțiune rară, părinții săi au fost acuzați de omor prin imprudență, după ce au fost acuzați de neglijență și de faptul că au ignorat semnele de avertizare că era pe cale să acționeze.
Deși au fost chemați de profesori, care îi informaseră despre faptul că fiul lor căuta muniție pe internet, aceștia nu au reacționat.
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.hotnews.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. romaniaexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii