Ultimele Titluri:

Gorghiu: „Peste 700 de fugari au fost aduşi în țară în 2023”. Fostul primar din Slatina, următorul pe listă


Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a declarat că peste 700 de fugari au fost aduşi în ţară de la începutul anului, precizând însă că „mai avem mulţi fugari în Italia”. Potrivit ministrului, fostul primar din Slatina, condamnat definitiv pentru corupție, ar urma să fie adus săptămâna viitoare.

Ministrul a subliniat însă că mai este mult de lucru FOTO Inquam Photos

Ministrul a subliniat însă că mai este mult de lucru FOTO Inquam Photos

„De la începutul anului am adus peste 700 de fugari şi mai am o veste bună, un nume sonor de fugar, fostul primar al minicipiului Slatina, Minel Florin Prina va fi adus de statul român înapoi în ţară. În următoarea săptămână vom avea acest fugar în sistemul penitenciar românesc”, a anunţat ministrul Justiției, Alina Gorghiu. 

Legea anti-fugari, care are menirea de a-i opri pe cei care aleg să plece din țară pentru a nu executa pedepsele, a fost atactă la CCR de ÎCCJ. 

Noile modificări vizează adăugarea unor noi alineate la punctul 3, astfel: „Se consideră evadare și fapta persoanei condamnată la pedeapsa detențiunii pe viață sau la pedeapsa închisorii de a nu se prezenta la organul de poliție în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei în termen de 7 zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei.”

Astfel, pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de evadare se adaugă la pedeapsa neexecutată la data evadării. De asemenea, pedeapsa pentru infracțiunea de evadare se aplică o singură dată, indiferent de numărul de zile cu care s-a depăsit termenul de prezentare la organul de poliție.

Curtea Supremă consideră că prin această lege se încalcă dreptul cetățenilor la un proces echitabil şi cel la libertate individuală. Decizia de sesizare a CCR a fost luată marți, în urma convocării Secţiilor Unite de la Instanţa supremă, cu participarea a 88 de judecători.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare, în ceea ce priveşte Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (PL-x nr.675/2023). Sesizarea de neconstituţionalitate priveşte prevederile actului normativ indicat, în ansamblul său, Secţiile Unite apreciind că ar fi încălcate prevederile art.1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 21 alin. (3) din Constituţia României cu privire la dreptul la un proces echitabil coroborat cu prevederile art. 23 alin. (2) privind dreptul la libertate individuală, precum şi art. 15 alin. (1) şi (2) din Constituţie privitor la neretroactivitatea legii“, se arată într-un comunicat al ÎCCJ.



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “adevarul.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Latest

Newsletter

spot_img

Don't miss

spot_imgspot_img

Pe cine ar prefera Geoană ca rival, dacă ajunge în turul al doilea al prezidențialelor. „Cu Ciolacu ar fi mai comod”

Fostul secretar general al NATO Mircea Geoană spune că, dacă ar ajunge în turul...

SURSE: N. DAN, PREZENT LA CONSILIUL NAȚIONAL AL PNL_Știri B1TV_14 sept. 2024

ȘTIRI SI ACTUALITĂȚI IN TIMP REAL CU B1TV. STIRI ROMANIA SI EXTERNE. source

Cum arată zonele cele mai afectate de inundațiile din județul Galați

Cele mai violente inundații din ultimii ani au făcut ravagii în tot județul Galați....

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.