Ultimele Titluri:

Un bărbat din Alba nu a știut că este trimis în judecată din cauza poștăriței, care nu i-a dus niciodată plicurile



stiri romania

Un bărbat din Alba nu a știut, luni de zile, că este inculpat într-un dosar, cu toate că fusese înștiințat în scris de instanță. Motivul – postărița nu i-a dus niciodată plicurile, dar a semnat în numele lui. Femeia a fost acuzată de fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals intelectual și a fost condamnată, recent, la un an și două luni de închisoare cu amânare, scrie Alba24.ro.

Plicurile cu înștiințări trimise de instanță spre inculpat, trei la număr, trebuiau să fie livrare în 25 mai, 6 iulie și 21 iulie 2020. Niciunul dintre ele nu a ajuns, însă, la destinație. Din motive necunoscute, poștărița a semnat în fals borderourile de primire pentru plicuri.

Plicurile, scrie sursa citată, erau importante pentru destinatar fiind, de fapt, înștiințări de la Judecătoria Câmpeni, că bărbatul urma să fie trimis în judecată. Cum acesta nu a primit niciuna dintre notificări, nu a știut că va fi inculpat într-un dosar.

Anchetatorii au mers pe firul incidentului și s-au oprit la livrarea documentelor. Atunci și-au dat seama că procesele verbale de primire fuseseră semnate de… poștăriță.

“Dovada de înmânare a plicului cu rechizitoriul aferent dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Câmpeni consemnând că a fost predat destinatarului semnând în fals pe dovada de înmânare la rubrica destinatar în locul lui (…) și completând cu date din cartea de identitate a destinatarului respectiv cu cele din cartea de identitate veche întrucât persoana vătămată și-a schimbat cartea de identitate la data de 18 martie 2019”, au notat magistrații în motivarea instanței.

În fața judecătorilor, femeia și-a recunoscut fapta. Potrivit caracterizării de la locul de muncă, depusă la dosar, inculpata a fost factor poștal timp de mai bine de 29 de ani și “nu a avut nicio reclamație, are o atitudine ireproșabilă la locul de muncă și o bună relație cu toți colegii”, au mai notat magistrații.

Pentru fapta sa, poștărița a fost trimisă în judecată. La finalul lunii iulie, Judecătoria Câmpeni a condamnat-o la un an și două luni de închisoare cu amânare pentru fals in înscrisuri sub semnătura privată și fals intelectual.

Editor : Izabela Zaharia



Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. Nu suntem raspunzatori pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Latest

„Merg pe metoda pașilor mărunți”

În adolescență i-ar fi plăcut să dea la...

Care sunt consecințele violării securității SUA? | Știri Houthis

Donald Trump minimalizează divulgarea informațiilor militare sensibile. Administrația Trump gestionează...

SUA ajung la un acord de încetare a focului în Marea Neagră, ca următor pas în pacea cu Rusia și Ucraina

National Desk (TND) vă oferă povestiri locale premiate de...

Newsletter

spot_img

Don't miss

„Merg pe metoda pașilor mărunți”

În adolescență i-ar fi plăcut să dea la...

Care sunt consecințele violării securității SUA? | Știri Houthis

Donald Trump minimalizează divulgarea informațiilor militare sensibile. Administrația Trump gestionează...

SUA ajung la un acord de încetare a focului în Marea Neagră, ca următor pas în pacea cu Rusia și Ucraina

National Desk (TND) vă oferă povestiri locale premiate de...

Sudan. Armata a preluat controlul în capitala Khartoum după aproape doi ani de lupte

Armata a luptat cu membrii Forțelor de sprijin...
spot_imgspot_img

„Merg pe metoda pașilor mărunți”

În adolescență i-ar fi plăcut să dea la Medicină, apoi ar fi vrut să lucreze în învățământ însă Sanda Ladoși (55 de ani) a devenit...

Care sunt consecințele violării securității SUA? | Știri Houthis

Donald Trump minimalizează divulgarea informațiilor militare sensibile. Administrația Trump gestionează fenomenul de "control al daunelor" în urma scurgerii de informații extrem de sensibile. Optisprezece oficiali de...

SUA ajung la un acord de încetare a focului în Marea Neagră, ca următor pas în pacea cu Rusia și Ucraina

National Desk (TND) vă oferă povestiri locale premiate de la redacțiile TV locale ale Sinclair Broadcast Group din... source

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.