Consiliul Naţional al Rectorilor (CNR) a adoptat, miercuri, o rezoluţie prin care condamnă cu fermitate orice formă de abuz şi hărţuire, sexuală sau de orice fel, în comunitatea universitară şi face un apel direct către toate universităţile din România să identifice şi să sancţioneze fără întârziere astfel de comportamente, în conformitate cu prevederile legale.
„Consiliul Naţional al Rectorilor condamnă cu fermitate orice formă de abatere de la normele de etică şi deontologie profesională care ştirbeşte demnitatea beneficiarilor direcţi ai dreptului la educaţie sau lezează ocrotirea drepturilor acestora, orice formă de hărţuire, sexuală sau de orice fel, în comunitatea universitară. Consiliul Naţional al Rectorilor reiterează angajamentul său pentru o politică de toleranţă zero faţă de hărţuire şi abuz în mediul universitar. Asemenea comportamente nu pot şi nu trebuie tolerate sub nicio formă. Facem un apel direct către toate universităţile din România să condamne şi să sancţioneze astfel de comportamente. (…) Facem un apel direct către toate universităţile din România să identifice şi să sancţioneze fără întârziere astfel de comportamente, în conformitate cu prevederile legale”, se arată în rezoluţia adoptată de CNR.
Documentul prevede, de asemenea, că instituţiile de învăţământ superior trebuie să revizuiască şi să consolideze prevederile în domeniul eticii şi deontologiei profesionale cuprinse în codul de etică şi deontologie universitară, în regulamentele şi metodologiile stabilite la nivelul instituţiei, dar şi în documentele strategice care decurg din misiunea asumată.
Citește și Senatul SNSPA a aprobat suspendarea profesorului Alfred Bulai din toate funcţiile pe care le ocupă
„Aceste documente trebuie să creeze un cadru eficace pentru combatarea oricărei forme de încălcare a normelor de etică şi deontologie universitară, să includă prevederi clare şi riguroase care să prevină şi să contracareze astfel de manifestări, precum şi proceduri eficiente pentru raportarea şi investigarea acestora. Respectarea demnităţii umane, încurajarea unui mediu participativ în…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “infocultural.eu”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. romaniaexpres.ro este un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com