Ministrul de Externe, Luminița Odobescu, a declarat în exclusivitate pentru Digi24 că vizele românilor pentru Statele Unite ar putea fi ridicate începând cu anul viitor. Ea spune că în luna octombrie „vom avea o primă indicație a ratei de refuz” și că „semnalele sunt pozitive”. „Mai avem o lună, este foarte important să menținem ritmul eforturilor noastre”, precizează ea.
Cristina Cileacu: Pe 30 septembrie anul acesta se închide tot ceea ce înseamnă procesul pentru atingerea criteriilor tehnice, ca să intrăm ca țară în programul Visa Waiver, mai pe românește, să scăpăm de vizele pentru călătoriile în Statele Unite. Care este procedura mai departe?
Luminița Odobescu: Informațiile pe care le avem sunt unele pozitive, dar mai avem o lună, ca să spun așa, și este foarte important să menținem ritmul eforturilor noastre, eforturi care beneficiază de sprijinul autorităților americane și în special ale Ambasadei SUA de la București și vreau și pe această cale să mulțumesc doamnei ambasador și colegilor noștri pentru că este un lucru în echipă, este un lucru în echipă, inclusiv cu celelalte instituții ale statului român. Chiar astăzi am avut un dialog pe această temă cu doamna ambasador pentru a vedea exact unde suntem. Imediat după, deci, practic în octombrie vom avea o primă indicație a ratei de refuz,…
Citeste tot articolul
Sursa & Foto Credit- “www.digi24.ro”
Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii