Ultimele Titluri:

Rusia recunoaște oficial regimul taliban din Afganistan. Este prima țară care face acest pas



stiri romania

Rusia a devenit joi prima țară din lume care recunoaște oficial regimul taliban din Afganistan, într-o mișcare care marchează o schimbare majoră în politica externă față de guvernul islamist de la Kabul.

Rusia recunoaște oficial regimul taliban din Afganistan. Este prima țară care face acest pas

Recunoașterea vine după ce autoritățile ruse au eliminat talibanii de pe lista organizațiilor interzise, potrivit agenției Associated Press.

Ministerul rus de Externe a anunțat că a primit scrisorile de acreditare din partea noului ambasador al Afganistanului la Moscova, Gul Hassan Hassan. Potrivit diplomației ruse, acest pas va permite „cooperarea bilaterală productivă” între cele două țări.

Ministerul de Externe afgan a salutat decizia Rusiei, pe care a calificat-o drept „un pas istoric”. La rândul său, ministrul de externe taliban, Amir Khan Muttaqi, a declarat că această recunoaștere este „un exemplu bun pentru alte țări”.

Citește și: 

Recunoaștere internațională fără succes

După retragerea forțelor americane și NATO din Afganistan, în august 2021, talibanii au preluat controlul asupra țării și au încercat fără succes să obțină recunoaștere internațională. Majoritatea statelor au refuzat să le acorde legitimitate, invocând mai ales restricțiile dure impuse femeilor și fetelor.

Deși regimul de la Kabul a stabilit unele relații diplomatice și a purtat discuții la nivel înalt cu țări precum China și Emiratele Arabe Unite, până acum niciun stat nu recunoscuse oficial autoritatea lor.

Citește și: Rusia a finanțat atacurile în Afganistan. 200.000$, fiecare militar al SUA sau al României ucis

După ce au promis inițial o guvernare mai moderată, talibanii au impus din nou măsuri severe împotriva femeilor: acestea nu mai au acces în majoritatea locurilor de muncă și spațiilor publice, inclusiv parcuri, săli de sport și băi publice, iar fetele sunt excluse din sistemul de învățământ după clasa a șasea.

Putin a luat decizia

Ambasadorul Rusiei în Afganistan, Dmitri Jirnov, a declarat, într-o intervenție la televiziunea publică rusă Canalul Unu, că decizia de a recunoaște oficial guvernul taliban a fost luată de președintele Vladimir Putin, la recomandarea ministrului de externe Serghei Lavrov.

Citește și: Talibanii au ordonat decapitarea manechinelor din magazine, acuzând că oamenii îi idolatrizează

Jirnov a subliniat că acest pas reflectă „dorința sinceră a Rusiei de a dezvolta relații depline cu Afganistanul”.





Citeste tot articolul

Sursa & Foto Credit- “newsweek.ro”

Știrile sunt preluate din google news de la ziare din Romania. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. romaniaexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com

Cititi Termeni si Conditii

Latest

Newsletter

spot_img

Don't miss

spot_imgspot_img

Turiștii continuă să ignore pericolul: ursoaică cu pui, filmată de la un metru, pe Transfăgărășan, aproape de locul unde a fost omorât motociclistul italian

La nici o săptămână după tragedia petrecută pe Transfăgărășan, în care un motociclist italian a fost ucis de o ursoaică pe care o fotografiase de...

↑ Criză de sânge în sezonul concediilor

În această perioadă de concedii scade simțitor și numărul donatorilor de sânge, iar în unele unități sanitare rezervele au ajuns ... source

Australia nu va trimite trupe în avans în niciun conflict, spune ministrul.

Australia nu va angaja trupe în avans pentru niciun conflict, a declarat ministrul Industriei Apărării, Pat Conroy, duminică, ca răspuns la un raport conform...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.